Virusul imunodeficienței feline

Virusul imunodeficienței feline – prescurtat FIV de la Feline Immunodeficiency Virus – este un agent patogen care afectează feline din categorii diverse, fiind un subiect atât de complex încât deseori ajunge să nu poată fi discutat pe îndelete cu medicul veterinar în decursul unei singure întâlniri. Pentru a ușura anxietatea proprietarilor și a răspunde celor mai frecvente întrebări adresate în cabinet, am întocmit un articol ce ar putea fi de ajutor atunci când gradul de confuzie atinge cote maxime. 

FIV la pisici versus HIV la oameni

Virusurile imunodeficienței sunt multiple în rândul mamiferelor, ceea ce poate ridica întrebări legat de potențialul zoonotic. De asemenea, FIV și HIV sunt suficient de asemănătoare încât FIV a fost folosit ca model de cercetare pentru infecția cu HIV la om în trecut, alimentând și mai mult teama că ar putea exista o cale de transmitere între specii. 

Din fericire, însă, virusurile imunodeficienței prezintă un grad înalt de specificitate de specie. Asta înseamnă că nu se transmit de la animal la om și invers, cu excepția unor specii de cimpanzei de la care s-a infectat omul pentru prima dată în secolul 20. 

Infecția cu FIV nu s-a putut reproduce nici măcar experimental la om, subliniind caracterul specific al acestor virusuri. 

Totuși, fără vreo legătură cu infecția virală, persoanele imunosupresate cum sunt oamenii ce au suferit transplant de organe, ar trebui să evite să manipuleze animale imunodeficiente sau măcar să respecte măsuri de igienă riguroase, din cauza riscului contractării unor infecții oportuniste comune între specii – cum este pasteureloza, spre exemplu, o infecție bacteriană.

Afectarea sistemului imunitar

Atunci când vine în discuție infecția cu FIV, majoritatea proprietarilor înțeleg că sistemul imunitar al animalului este complet compromis. Mecanismul este, însă, mai complex. 

Sistemul imunitar este compus din mai multe clase de celule cu roluri diferite, dar toate având același scop – de a elimina din organism substanțe, patogeni sau celule canceroase care nu sunt recunoscute de organismul în cauză. Infecția cu FIV afectează anumite clase de celule imunitare și se manifestă diferit; funcția unora este suprimată, în timp ce acțiunea altora este exacerbată. 

Limfocitele T sunt clasa cea mai afectată de virus, iar rolul lor este de a distruge în mod direct patogenii și celulele mutante din organism. Funcția limfocitelor T este grav afectată, din acest motiv pisicile infectate cu FIV sunt mult mai predispuse la infecții și diverse tipuri de cancer. 

Limfocitele B sunt și ele afectate de virus, însă funcția lor tinde să fie exacerbată. Rolul acestora este de a secreta anticorpi, astfel că prezența anticorpilor anti-FIV la pisici este tocmai cheia diagnosticului. 

Acestea sunt doar două exemple ale modului complex de acțiune al virusului, afectând însă în multiple alte feluri organismul. 

Cum se manifestă infecția?

O altă concepție greșită este că infecția cu virusul FIV este o boală de sine stătătoare și că se manifestă cu simptome specifice. În realitate, infecția în sine nu provoacă simptome în majoritatea situațiilor (cu anumite excepții care vor fi precizate). 

În schimb, din cauza unui sistem imunitar anarhic, animalul infectat este predispus la infecții cu alți patogeni – bacterii, virusuri, paraziți, la dezvoltarea unor boli autoimune din cauza exacerbării unor celule imunitare, la diverse tipuri de cancer – mai ales limfom, și chiar la inflamații fără vreo cauză aparentă, denumite inflamații idiopatice. 

Spre exemplu, în cazul toxoplasmozei la pisici, animalele ale căror sisteme imunitare funcționează normal vor avea simptome digestive minore iar organismul va ține sub control patogenul sau îl va elimina. În schimb, în cazul pisicilor cu FIV infecția cu Toxoplasma gondii va cauza simptome generale severe, având prognostic grav. 

Stadii evolutive ale infecției

Infecția cu FIV progresează în 3 stadii:

1. Stadiul primar, tranzitoriu

Acesta durează câteva săptămâni de la momentul infecției, timp în care virusul se replică rapid în celulele sistemului imunitar și poate fi detectabil în sânge prin teste PCR. Tot din acest stadiu încep și primele semne ale imunodeficienței.

Virusul este diseminat și în toți ganglionii limfatici care vor reprezenta un rezervor în stadiile următoare. Acesta este singurul stadiu în care ar putea apărea simptome „specifice” infecției – o febră tranzitorie, letargie, lipsa poftei de mâncare.

Animalul dezvoltă anticorpi împotriva FIV la 2-6 săptămâni post infecție, deci testarea în această perioadă poate da rezultate fals negative din acest motiv și trebuie repetată.

2. Stadiul subclinic, cronic

În acest stadiu se stabilește un echilibru între virus și organism, deci replicarea acestuia este controlată dar nu poate fi oprită complet. Infecția nu se manifestă clinic și nu apar simptome în mod normal.

Vestea bună este că marea majoritate a pisicilor rămân în acest stadiu ani întregi sau chiar pentru tot restul vieții, fără a avansa la un stadiu final sau a se agrava. 

3. Stadiul avansat, terminal

Deși la majoritatea pisicilor infecția nu avansează până în acest punct, este demn de menționat pentru că nu există o regulă fixă. Acest stadiu este dominat de epuizarea și chiar dispariția unor clase de celule imunitare, replicarea virusului scapă de sub control iar pacientul este susceptibil unei game largi de infecții oportuniste, tipuri de cancer, afecțiuni oculare și neurologice.

Acest stadiu durează doar câteva luni și are prognostic foarte grav.

Moduri de transmitere

Principalele moduri de transmitere sunt prin sânge și salivă de la un animal infectat, mușcătura și luptele fiind mijloacele cele mai importante. 

Transmiterea între pisici care conviețuiesc într-un mediu stabil (spre exemplu o familie cu 2 pisici de apartament) este foarte rară, mai ales atunci când nu au acces la mediul exterior.

Transmiterea de la mamă la pui este posibilă dacă mama s-a infectat în timpul gestației, dar descoperirea infecției la unul dintre pui nu sugerează că toți sunt infectați. Fiecare pui trebuie testat separat. De asemenea, puii ai căror mame erau deja infectate înainte de gestație vor primi anticorpi maternali împotriva FIV în timpul alăptării. 

În ce categorie de risc se află pisica mea?

În categoria de risc crescut se află masculii necastrați care au acces la exterior. De asemenea, rasele mixte sau metișii, precum și vârsta adultă cresc riscul infecției. 

Femelele par să prezinte un risc mult scăzut față de masculi, probabil datorită faptului că nu sunt predispuse să se lupte cum o fac masculii. 

Animalele castrate, de rasă pură sau cele care sunt crescute exclusiv la interior prezintă un risc mult mai mic.

Este important de înțeles că unele dintre aceste caracteristici nu scad de la sine riscul de contractare a infecției. Spre exemplu, un motan castrat care are acces la exterior sau care s-a luptat cu alt motan infectat are în continuare șanse mari să preia virusul. De asemenea, rasa pură prezintă un risc scăzut datorită condițiilor foarte controlate de creștere și reproducție, nu datorită unei rezistențe genetice – aceste animale putându-se la fel de ușor infecta dacă au acces la exterior. 

Toate aceste informații trebuie interpretate cu ajutorul unui medic după adoptarea unui animal, pentru cunoașterea situației specifice.

Simptome asociate FIV

Disfuncția sistemului imunitar nu dă simptome în sine, însă repercursiunile sale se manifestă sub diferite forme, precum:

• Infecții bacteriene, virale, parazitice atipice sau recurente, care recidivează în ciuda tratamentului sau chiar nu răspund la tratament;
• Infecții respiratorii;
• Infecții purulente ale pielii;
• Parazitoze externe generalizate cum e demodicoza;
• Gingivostomatita cronică felină – o inflamație cronică a cavității bucale care provoacă durere și împiedică animalul din a se hrăni corespunzător. Aceasta este una dintre cele mai frecvent diagnosticate afecțiuni în asociere cu FIV.
• Limfom – un tip de cancer ale cărui șanse de apariție cresc de 5-6 ori în infecția cu FIV comparativ cu pisicile sănătoase. 
• Sindrom de slăbire progresivă – animalele infectate pot pierde 10-30% sau chiar mai mult din masa corporală în decurs de 30 de zile, fără vreo aparentă cauză. 
• Afecțiuni ale rinichilor;
• Simptome nervoase: schimbări comportamentale, dificultăți de mișcare, pierderea echilibrului, agresivitate, schimbări în ciclul de somn etc.
• Simptome oculare: inflamația ochiului, sângerări, glaucom. 
• Avorturi sau mortalitate ridicată în rândul puilor nou–născuți.

Având în vedere manifestarea atât de complexă a infecției și asemănarea cu multe alte afecțiuni, este deosebit de important ca diagnosticul să fie pus de un medic veterinar cu experiență. 

Metode de diagnostic

Diagnosticul prezumtiv se bazează pe suspiciunea medicului, în funcție de bolile secundare care apar în urma infecției. Pentru confirmarea diagnosticului este necesară evidențierea anticorpilor sau a virusului în organism:

• Teste rapide de detectare a anticorpilor: acestea au sensibilitate și specificitate foarte mari, însemnând că sunt foarte sigure și rareori oferă rezultate fals negative sau pozitive. 
• Testare prin metoda PCR: ajută la punerea în evidență a ADN-ului viral în organism, însă fiind mai scump este folosit doar ca metodă de confirmare a testelor rapide. 

Când trebuie testată o pisică?

Orice pisică care a avut acces la exterior în trecut sau care are acces în prezent, precum și orice pisică intrată în contact cu un alt animal necunoscut sau confirmat cu FIV – vor trebui testate. 

Sunt situații în care este necesară retestarea pentru confirmare, precum:

• Animale bolnave care au acces la exterior, chiar dacă au avut un rezultat negativ în trecut;
• Orice adult sau pui nou introdus, cu retestare după 2 luni pentru confirmare;
• Când un animal a fost mușcat, cu retestare după 2 luni;
• Pisici care locuiesc cu alte pisici infectate, testare anuală;
• Înainte de vaccinările anuale;
• Înainte de donarea de sânge;
• După adopție, 2 teste la interval de 2 luni;

Interpretarea rezultatelor testelor moleculare

În mod normal, rezultatele fals pozitive sunt rare, deci un rezultat pozitiv la testul rapid sugerează prezența infecției în organism. Excepția este dată de pisicile care au locuit toată viața la interior – unde un rezultat pozitiv în lipsa altor boli secundare trebuie să fie confirmat prin PCR sau retestare la 2 luni. 

Pisicile cu rezultat negativ la testul rapid, care au fost expuse unor animale infectate trebuie retestate la 2 luni. 

De asemenea, de la unele pisici infectate pot lipsi anticorpii în stadiul terminal al bolii, testul fiind fals negativ. În aceste situații medicul poate cere confirmarea prin PCR dacă se suspectează puternic infecția cu FIV.

Puii în primele 6 luni de viață pot deține anticorpi maternali, rezultatul testului fiind fals pozitiv. De aceea, testarea trebuie repetată după împlinirea vârstei de 6 luni. În schimb, rezultatele negative sunt de obicei corecte și de încredere la puii până în 6 luni.

Tratament și prognostic pentru boala clinic manifestată

Din păcate infecția cu FIV este incurabilă, virusul neputând fi eradicat din organism. În schimb, majoritatea bolilor asociate FIV beneficiază de tratament, care va depinde de la caz la caz în funcție de natura bolilor secundare. 

Este bine de menționat că în stadiul avansat al bolii, în care sistemul imunitar este compromis, prognosticul este grav sau foarte grav, iar tratamentul este doar simptomatic sau de susținere. 

Gestionarea pisicilor sănătoase infectate cu FIV

Pisicile infectate dar altminteri sănătoase (în stadiul subclinic de boală) nu necesită tratament. În schimb, în cazul lor trebuie prevenite bolile secundare care pot apărea și stresul. 

Pentru evitarea stresului este indicată creșterea lor în familii mici (1-2 pisici) și nu în adăposturi sau sanctuare. 

Pentru prevenirea bolilor secundare, trebuie crescută frecvența vizitelor la veterinar la 6-12 luni pentru depistarea timpurie a oricărei afecțiuni. De asemenea, se recomandă evitarea alimentelor crude întrucât conțin patogeni pe care pisicile imunodeficiente nu îi pot controla. 

Deparazitările interne și externe trebuie urmate cu rigurozitate.

Vaccinurile anuale la pisicile adulte nu se recomandă atunci când animalul este ținut exclusiv la interior și când se poate exclude contactul cu alți agenți patogeni. Dacă nu se poate exclude contactul pisicii cu virusuri feline precum virusul panleucopeniei, calicivirusul sau herpesvirusul – atunci se recomandă vaccinarea anuală. 

Eutanasia pisicilor infectate cu FIV, dar altminteri sănătoase nu este justificată medical. Marea majoritate a pisicilor infectate trăiesc ani întregi sau chiar toată viața în stadiul subclinic și nu ajung la cel avansat. 

Există vreun vaccin?

În România la momentul actual nu există un vaccin împotriva FIV, însă în alte state precum Australia sau Coreea de Sud da. Eficiența vaccinului este controversată, unele surse afirmând procente foarte bune de prevenție, în timp ce altele demonstrează ineficiența vaccinului. 

Dacă animalul dumneavoastră provine dintr-un stat în care a fost posibilă vaccinarea lui, este un detaliu foarte important de menționat medicului veterinar întrucât titrurile de anticorpi în urma vaccinului pot oferi rezultate fals pozitive la testele rapide. 

Prevenție

Prevenția este cea mai importantă măsură de control al acestei boli și se bazează pe următoarele aspecte:

• Menținerea la interior a animalelor neinfectate;
• Prevenirea hoinăririi animalelor infectate, deoarece prezintă o sursă majoră de infecție pentru celelalte pisici;
• Castrarea animalelor;
• Curățare și dezinfectare de rutină în casă a obiectelor cu care a intrat în contact pisica infectată;

Izolarea unei pisici infectate de altă pisică neinfectată într-un mediu închis nu pare să fie necesară, deoarece răspândirea virusului este foarte rară când animalele fac parte din familii mici și sunt crescute la interior. 

Surse

1. MSD Veterinary Manual. (n.d.). Secondary immunodeficiencies in animals. https://www.msdvetmanual.com/immune-system/immunologic-diseases/secondary-immunodeficiencies-in-animals
2. Greene, C. E. (2012). Infectious diseases of the dog and cat (5th ed.). Elsevier.
3. Lappin, M. (2013). Infectious diseases in cats: A practical guide. Wiley-Blackwel
4. VIN. (n.d.). Feline Immunodeficiency Virus (FIV).Veterinary Information Network. https://veterinarypartner.vin.com/default.aspx?pid=19239&id=4951815