Mastocitomul este cea mai comună tumoră a pielii diagnosticată la câini, iar la pisici reprezintă cea mai frecvent diagnosticată tumoră a splinei. Aceste tumori sunt periculoase în sensul clasic de metastazare, însă prezintă și un risc foarte serios de dezvoltare a unui sindrom asociat ce poate pune în pericol viața animalului.
În acest articol vom aborda cele mai comune întrebări primite de către specialiștii din clinica noastră și vom pune la dispoziție toate explicațiile necesare pentru a demistifica afecțiunea.
Ce sunt mastocitele?
Înainte de a explica formarea tumorii este necesar să explicăm de la ce anume pornește aceasta.
Mastocitele sunt celule care fac parte din sistemul imunitar al mamiferelor și care, spre deosebire de alte clase celulare, se regăsesc mai ales la „porțile de intrare” ale patogenilor și alergenilor în organism, adică: piele, mucoase, ganglioni limfatici.
Aceste celule au un caracter special datorită faptului că în interiorul lor se găsesc granule cu substanțe precum histamina, enzime și substanțe de comunicare intercelulară. În momentul în care mastocitele intră în contact cu un alergen, un parazit sau alți patogeni – se degranulează și eliberează substanțele în spațiul din jur.
Odată eliberate, substanțele respective și în special histamina cauzează dilatarea vaselor sanguine și creșterea fluxului sanguin pentru a fi aduse în regiune și mai multe celule ale sistemului imunitar.
Datorită acestui mecanism, mastocitele pot fi asemănate unor „vameși” ai organismului care alertează restul sistemului imunitar.
Cum se formează un mastocitom?
Un mastocitom – tumora formată din mastocite – ia naștere atunci când una sau mai multe mastocite modificate se divid necontrolat.
La fel ca în majoritatea tipurilor de cancer, trebuie să existe o celulă instabilă cu diviziune necontrolată din care se va dezvolta o întreagă masă tumorală. Cauza exactă nu este elucidată, dar se suspectează că acestea apar în urma mutațiilor genetice ale unora dintre celule, factorilor de mediu mutageni sau a unei combinații dintre acestea două.
Sindromul paraneoplazic – de ce este periculos mastocitomul?
Un sindrom paraneoplazic este o combinație de simptome cauzate de substanțe provenite din tumori. Aceste simptome sunt, practic, produse indirect de către tumoră și nu direct de către extinderea și metastazarea sa.
În cazul mastocitomului celulele implicate sunt foarte reactive, ceea ce înseamnă că nu necesită un alergen sau patogeni pentru a se degranula. De multe ori, simpla lor atingere sau manipularea animalului poate declanșa eliberarea histaminei în regiunea din jurul tumorii sau, în cazuri mai grave, în întreg organismul.
Atunci când este vorba doar despre simptome locale, deși nu pun viața animalului în pericol imediat, sunt deosebit de inconfortabile pentru acesta. Local cauzează roșeață, prurit puternic și umflarea/edemațierea zonei.
Când sunt eliberate în întreg organismul și în cantitate mare, însă, acestea pun în pericol viața animalului deoarece cauzează vomă, diaree, sângerări în multiple organe și inflamarea căilor respiratorii – denumită medical reacție anafilactoidă.
Factori de risc
Deși orice câine și orice pisică pot dezvolta un mastocitom, câteva categorii de animale par a fi mai predispuse:
- Animalele mai în vârstă: atât pisicile cât și câinii mai în vârstă par să fie mai predispuși la a dezvolta boala comparativ cu animalele tinere. La pisici, media de vârstă este de 10 ani, iar la câini de 9; totuși, acest diagnostic nu trebuie exclus la animalele tinere doar pe baza vârstei;
- Rase sensibile: rasele Boxer, Pug, Bulldog, Retrieveri (Golden/Labradori), Schanuzeri și Boston Terrier sunt considerate rase cu risc înalt la câini, în timp ce la pisici Siamezele par a fi mai sensibile;
- Mutații ale C–kit proto-oncogenei: este o genă a cărei prezență este asociată cu apariția mastocitomului la 40% din cazuri, care însă nu se poate testa în cabinetele veterinare ci este folosită doar în scop de cercetare.
Simptome
Simptomele în mastocitom sunt atât direct legate de dezvoltarea tumorii, cât și indirecte – reprezentate de sindromul paraneoplazic. Uneori mastocitomul nu este vizibil cu ochiul liber, mai ales în cazul localizării pe splină la pisici. Din acest motiv, proprietarii animalelor de companie trebuie să fie atenți și la simptomele aparent nelegate de o potențială tumoră.
La inspecție, în literatură se menționează apariția uneia sau mai multor formațiuni cutanate în relief, care pot dezvolta ulcerații, sunt lipsite de păr, roșiatice și inflamate. În practică, însă, în experiența specialiștilor oncologi – mastocitomul poate lua orice formă și se manifestă foarte divers din punct de vedere vizual.
Spre exemplu, atunci când se manifestă ca ulcerații cutanate, mastocitoamele pot fi confundate de către proprietar cu infecții sau abcese, astfel că insistăm asupra punerii diagnosticului de către un medic cu experiență.
Printre simptomele generale se numără:
- Vome repetate;
- Hemoragii gastrointestinale – fecale cu sânge, vomă cu sânge, fecale negre sau vomă asemănătoare zațului de cafea;
- Lipsa poftei de mâncare;
- Dureri abdominale;
- Anemie;
- Ulcere gastrice sau intestinale
- Reacție anafilactoidă – urgență medicală caracterizată de colaps și/sau dificultăți de respirație și edeme;
Metode de diagnostic
Din nefericire în cazul tumorilor de orice fel, examinarea clinică de rutină nu este de ajuns pentru a stabili natura leziunilor, deoarece tumorile se pot confunda la inspecție cu abcese, hematoame, corpi străini încapsulați și multe alte afecțiuni.
Diagnosticul prezumtiv se poate suspecta pe baza simptomelor și a prezenței leziunilor, însă acesta trebuie confirmat exclusiv prin metode de laborator. Dintre acestea cele mai utilizate sunt:
- Aspiratul cu ac fin
Auzit și sub denumirea de FNA – fine needle aspirate – aspiratul cu ac fin urmat de analiza citologică la microscop confirmă diagnosticul de mastocitom în 92-96% din cazuri.
Metoda implică utilizarea unor ace speciale care se introduc în tumoră pentru prelevarea de celule din aceasta care vor putea fi analizate. Spre deosebire de biopsia cutanată, FNA este o metodă noninvazivă și mult mai ieftină, nu necesită anestezierea animalului, iar rezultatul poate fi obținut mai repede.
Totuși, aspiratul cu ac fin nu poate oferi informații despre gradul tumorii, deci servește doar confirmării diagnosticului și suspectării unui anumit nivel de malignitate.
- Biopsia și analiza histopatologică
După confirmarea diagnosticului, biopsia este următorul pas și implică prelevarea unui eșantion din țesutul tumoral, care va fi ulterior pregătit prin metode speciale și analizat histopatologic.
Analiza histopatologică este singura metodă care poate descrie cu siguranță gradul de malignitate al tumorii, însă un specialist cu experiență poate decide să nu recurgă la această metodă de diagnostic, depinzând de suspiciunile de pe urma FNA.
- Evaluarea posibilității de metastazare
Atunci când în urma FNA sau a interpetării histopatologice s-a putut confirma diagnosticul de mastocitom, înainte de începerea oricărui plan de tratament este necesară depistarea potențialelor metastaze.
Pentru aceasta se poate realiza încă un aspirat cu ac fin din ganglionii limfatici adiacenți tumorii, dar vor fi necesare și ecografia și analizele de sânge (hemoleucograma, biochimia).
Tratamentul nu poate fi început fără a avea o imagine de ansamblu din cauza faptului că prezența metastazelor implică schimbarea radicală a strategiei și a prognosticului de viață.
Evaluarea gradului de malignitate și stadializarea
Fiecare tip de cancer prezintă mai multe stadii de evoluție, iar cunoașterea lor oferă informații despre agresivitate și extinderea bolii. Evaluarea gradului de malignitate este importantă deoarece poate prezice șansele de metastazare precum și comportamentul tumorii.
Majoritatea mastocitoamelor la câini nu au tendință de metastazare, însă dacă tumora este suspectată de un grad crescut de malignitate, stadializarea este puternic recomandată.
- Gradul I
Acest tip de tumoră are cel mai benign caracter dintre toate cele trei grade, deoarece deși poate atinge dimensiuni mai mari, nu are tendință de difuzare în alte țesuturi. Pentru acest grad, se poate recurge la tratament chirurgical și de multe ori nu este necesară chimioterapia.
Trebuie avut în vedere, însă, că mastocitomul nu este o tumoră cu margini regulate, motiv pentru care uneori chirurgul nu poate observa extinderea sa cu ochiul liber, iar dacă nu este excizată complet poate recidiva.
- Gradul II
Acest grad indică o tumoră cu comportament imprevizibil, care nu are trăsături concrete de malignitate, dar nu are nici caracter benign. Este dificil de tratat pentru că deseori clinicianul nu poate ști cât de agresiv să intervină.
- Gradul III
Mastocitoamele de grad III reprezintă aproximativ 25% dintre aceste tumori și au cea mai agresivă manifestare, cu nivel înalt de malignitate. Tumorile de grad III se pot extinde cu ușurința în alte organe precum splina, ficatul, măduva osoasă și pe porțiuni mari de piele.
Chirurgia în acest tip tumoral nu este eficientă decât dacă este urmată de chimioterapie.
În ceea ce privește stadializarea bolii, există 5 stadii de evoluție în care tumora se încadrează în funcție de cum se manifestă la nivel cutanat și de implicarea ganglionilor limfatici sau metastaze. Stadiul 0 este cel mai ușor de gestionat, în timp ce stadiul IV prezintă prognostic grav. În funcție de acestea se ghidează protocolul de tratament.
Opțiuni de tratament
Opțiunile de tratament pentru multe dintre tipurile de cancer în medicina veterinară se rezumă la chirurgie, chimioterapie și radioterapie. Pe lângă aceste metode clasice, electrochimioterapia este o metodă emergentă de tratare a mastocitoamelor din ce în ce mai folosită în medicina veterinară.
Îndepărtarea chirurgicală se recomandă atunci când tumora este singulară și poate fi îndepărtată în una sau maxim două intervenții. Mastocitoamele sunt deosebit de invazive și prezintă margini profunde.
Din acest motiv chirurgul trebuie să îndepărteze și țesut sănătos numit margine de siguranță pentru a preveni recidiva, însă în anumite regiuni anatomice acest lucru este aproape imposibil – spre exemplu, pe membre, deoarece ar însemna pierderi foarte mari de țesut și imposibilitatea exciziei fără amputare.
În funcție de gradul de malignitate și posibilitatea de extindere a marginii de siguranță, uneori va fi necesară chimioterapia post-operatorie pentru prevenirea recidivelor.
Chimioterapia se referă la folosirea unor clase de substanțe care acționează direct asupra celulei tumorale și inhibă creșterea și răspândirea formațiunii. În unele cazuri poate duce chiar la remisie, deși acestea sunt mai rare.
Există multiple substanțe eficiente împotriva mastocitomului la momentul actual, iar alegerea acestora depinde de preferința medicului specialist, caracteristicile fiecărui caz în parte și bugetul proprietarului.
Electrochimioterapia este o metodă din ce în ce mai folosită care implică administrarea unor doze reduse de substanțe chimioterapice, împreună cu aplicarea locală de impulsuri electrice de ordinul microsecundelor cu ajutorul aparaturii speciale. Cele două căi de atac se completează una pe cealaltă: impulsurile electrice permeabilizează membranele celulare ale mastocitelor din tumoră în așa fel încât doza redusă de substanță antitumorală să poată penetra în interior și să provoace distrucția tumorii. Electrochimioterapia este o metodă complementară celorlalte două și se pretează tumorilor cutanate și subcutanate. Este o cale noninvazivă de tratament pentru tumorile mici – cele de 2 centimetri având răspuns la această terapie de aproape 100%.
Combinarea celor trei metode crește semnificativ șansele de reușită. În tratamentul oncologic este nevoie de asocierea mai multor mijloace terapeutice. Atunci când se recurge la o singură cale de tratament, eficacitatea lui și probabilitatea de a obține un rezultat dorit scad considerabil.
Spre exemplu, după ce tumora este îndepărtată chirurgical, tratamentul se poate continua cu chimioterapie intravenoasă și electrochimioterapie în combinație. În schimb, folosirea doar a electrochimioterapiei nu ar da rezultate la fel de bune de sine stătătoare, la fel cum nici îndepărtarea chirurgicală nu este eficientă dacă nu este urmată de chimioterapie în majoritatea cazurilor.
Se pot face astfel de combinații de metode, însă acest aspect va depinde de la caz la caz și este influențat de agresivitatea tumorii, localizare și dimensiuni.
Mastocitomul la câini și pisici – diferențe
Pe lângă manifestarea cutanată la câini (pe care s-a bazat mare parte a acestui articol), la pisici există și mastocitomul cu localizare în splină.
Peste 90% din mastocitoamele cutanate la pisici sunt benigne și se preferă excizia chirurgicală în loc de chimioterapie.
Pisicile siameze sunt predispuse la mastocitomul atipic, care este o formă cutanată ce apare mai des la pui sau adulți tineri. Mastocitomul atipic poate fi excizat, dar de multe ori intră în remisie spontană fără a fi nevoie de tratament chirurgical.
Mastocitomul splenic poartă prognostic mai grav din cauza posibilității mai mari de metastazare. Splenectomia (îndepărtarea splinei în întregime) este foarte benefică în această formă, însă depinde de extinderea bolii și necesită continuarea tratamentului prin chimioterapie.
La pisici, gradarea și stadializarea tumorilor nu se realizează la fel de riguros ca în situația câinilor, deoarece protocoalele sunt mult mai puțin dezvoltate.
Importanța unui specialist oncolog veterinar
În contextul cancerului la animale de companie, implicarea unui medic veterinar specializat în oncologie este deosebit de importantă pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate.
Afecțiunile oncologice sunt complexe și necesită o abordare multidisciplinară, bazată pe cunoștințe aprofundate privind biologia tumorilor, metodele moderne de diagnostic și opțiunile terapeutice disponibile.
Unii medici veterinari nu se vor simți confortabil cu gestionarea acestor afecțiuni, de aceea poate fi necesară colaborarea cu un oncolog veterinar care are pregătire specifică în evaluarea și managementul tumorilor.
Un medic specialist în acest domeniu este familiarizat cu stadializarea tumorilor, interpretarea rezultatelor histopatologice și citologice, precum și cu protocoalele de tratament actuale, de aceea această colaborare interdisciplinară crește semnificativ acuratețea diagnosticului și eficiența tratamentului.
Surse
- Blackwood, L., Murphy, S., Buracco, P., De Vos, J. P., De Fornel-Thibaud, P., Hirschberger, J., Kessler, M., Pastor, J., Ponce, F., Savary-Bataille, K., & Argyle, D. J. (2012). European consensus document on mast cell tumours in dogs and cats. Veterinary and Comparative Oncology, 10(3), e1–e29. https://doi.org/10.1111/j.1476-5829.2012.00341.x
- Brooks, W. (2023). Mast Cell Tumors in Dogs and Cats. Veterinary Partner (VIN). https://veterinarypartner.vin.com/default.aspx?pid=19239&id=4952018
- Ettinger, S. J., Feldman, E. C., & Côté, E. (2017). Textbook of Veterinary Internal Medicine (8th ed.). Elsevier.
- Meuten, D. J. (2017). Tumors in Domestic Animals (5th ed.). Wiley-Blackwell.
- Long Beach Animal Hospital. Mast Cell Tumors in Cats. https://lbah.com/feline/mast-cell-tumors-in-cats/
- Lowe, R., Gavazza, A., Impellizeri, J. A., Soden, D. M., & Lubas, G. (2017). The treatment of canine mast cell tumours with electrochemotherapy with or without surgical excision. Veterinary and Comparative Oncology, 15(3), 775–784. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27001443/
- Salvadori, C., Svara, T., Rocchigiani, G., Millanta, F., Pavlin, D., Cemazar, M., Lampreht Tratar, U., Sersa, G., Tozon, N., & Poli, A. (2017). Effects of electrochemotherapy with cisplatin and peritumoral IL-12 gene electrotransfer on canine mast cell tumors: A histopathologic and immunohistochemical study. Radiology and Oncology, 51(3), 286–294. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5092241/